Sarcina extrauterina (ectopica)

Sarcina extrauterina (ectopica)

>
Cum se descopera o sarcina extrauterina?
Sarcina extrauterina debuteaza cu aceleasi simptome ca o sarcina normala. Viitoarea mamica prezinta aceleasi semne ale sarcinii ca in sarcina normala: sani sensibili la palpare, oboseala, greata si mictiuni frecvente (nevoia de a merge la toaleta). Cu toate acestea, aparitia menstruatiei ar fi primul semn vizibil.
Chiar daca lipseste de cateva saptamani, pot aparea mici sangerari cu sange de culoare neagra sau maronie negricioasa. Pe masura ce sarcina extrauterina evolueaza, pot apare si alte simptome cum ar fi: durearea abdominala sau pelviana (la aproximativ 6-8 saptamani de la absenta menstruatiei) care se pot intensifica atunci cind gravida se misca brusc sau se incordeaza.
Alte semne ar fi aparitia durerilor in timpul actului sexual, ameteala, senzatia de lesin – aceasta din urma fiind chiar cauzate de o hemoragie interna. Este important de retinut ca aceste dureri nu sunt insuportabile, motiv pentru care multe din paciente nu se prezinta imediat la medic, considerant sarcina ca una normala. Tocmai de aceea, in cele mai multe cazuri, o sarcina extrauterina este diagnosticata la aparitia unei complicatii – ca de exemplu ruperea unui tesut.
In prezent, examenul ecografic permite diagnosticarea sarcinii extrauterine cu mult inainte de aparitia complicatiilor.
Cauzele sarcinii extrauterine
Principala cauza ce poate sta la baza unei sarcini extrauterine poate fi existenta unei trompe uterine anormale care impiedica ca oul fertilizat sa ajunga in uter. Trompa uterina anormala poate aparea in urma unei infectii pelviene, in urma unei interventii chirurgicale la nivelul acesteia sau din cauza existentei endometriozei (prezenta mucoasei uterina in afara uterului).
Alte cauze ale unei trompe uterine anormale pot fi determinate de unele boli inflamatorii pelviene cauzate de infectii cu Chlamydia sau Neisseria Gonorhoae, ce determina aparitia unui tesut inflamat la nivelul trompei uterine.
O alta cauza poate fi o interventie chirurgicala la nivelul trompei uterine sau existenta unei sarcini extrauterine anterioare.
Bolile cu transmitere sexuala: salpingita creste de 5 ori riscul unei sarcini ectopice prin suprimarea cililor care faciliteaza in mod normal deplasarea ovulului in trompa uterina. Infectiile cu chlamydia si cele cu gonococ au devenit mult mai frecvente.
- Peste 50% din femeile cu sarcina extrauterina (SEU) au antecedente de inflamatii sau infectii ale uterului, trompelor uterine sau ovarelor (boala inflamatorie pelvina).
- Utilizarea unui dispozitiv intrauterin (DIU sau sterilet). In ciuda eficicacitatii sale ca metoda contraceptiva, steriletul mareste riscul de sarcini ectopice de 3 sau 4 ori. Atunci cand steriletul contine progesteron, riscul creste de 6 sau 7 ori. Prin indepartarea steriletului, riscul de sarcina extrauterina este diminuat. Daca totusi se instaleaza o sarcina, probabilitatea ca ea sa fie localizata in afara cavitatii uterine (ectopica) este foarte mare.
- Varsta mamei
- Tabagismul este un factor de risc pentru sarcina ectopica. Se pare ca 1 sarcina extrauterina din 5 este in relatie directa cu consumul de tutun.
- Fecundarea in vitro – creste riscul de sarcina ectopica.
- Endometrioza – afectiune caracterizata prin prezenta unui tesut asemanator endometrului inafara localizarii sale normale.
- Interventiile chirurgicale in regiunea abdominala – trompe uterine, ovare, uter, abdomenul inferior si intestin.
- O anomalie de forma a trompelor uterine
- Medicamentele ce stimuleaza ovulatia
- Antecedentele de sarcina extrauterina. Dupa un antecedent, riscul de sarcina ectopica ulterioara este de 10%. Dupa doua antecedente, riscul ajunge la peste 50%.
-Folosirea anticonceptionalelor
Tratamentul sarcinii extrauterine
Sarcina extrauterina se trateaza de regula imediat ce se diagnoticheaza pentru a evita ruptura organelor interne ale gravidei si hemoragii foarte severe.
Tratamentul se alege in functie de precocitatea diagnosticului si de starea generala de sanatate a gravidei.
Tratamentul chirurgical este cel mai des utilizat si considerat cel mai sigur. Se efectuaeza pe cale clasica prin intermediul unei laparoscopii. Trebuie insa mentionat ca aceasta metoda determina cresterea riscului pentru viitoare
In mod normal, imediat dupa fertilizare, oul incepe calatoria vietii catre uter, unde se stabileste prin implantare – si inceapa sa creasca.
In unele cazuri insa, oul fecundat se stabileste in afara uterului, determinand astfel dezvoltarea unei sarcini extrauterine (sau ectopice). Cel mai important risc asociat cu sarcina extrauterina este deteriorarea fertilitatii. O sarcina extrauterina poate distruge una din trompele uterine, reducand astfel sansele unei viitoare conceptii si crescand iar riscul unei noi sarcini extrauterine.
Tratamentul medicamentos – se face prin administrarea unui medicament de tip metotrexat. Acesta este un citoreductor si se administreaza doar sub stricta urmarire a pacientei, in spital. Daca apar complicatii, se apeleaza imediat la tratamentul chirurgical. Atentie: Metotrexatul poate cauza efecte adverse precum greata, indigestia si diareea. Durerea abdominala instalata poate aparea la aproximativ 18% dintre pacientele carora li s-a administrat acest medicament.
Povestea unei mame care a trecut printr-o sarcina extrauterina

Marturia unei preotese din Sibiu
Sunt o fiinţă fericită! Fericită în primul rând pentru că Preabunul Dumnezeu m-a învrednicit să-L cunosc din fragedă pruncie, că a îngăduit să port numele Preasfintei Maicii Sale, apoi că mi-a dăruit bucuria maternităţii, prin cele trei fetiţe minunate: Anastasia (5 ani), Daria (3 ani) şi Nectaria (1 an) şi că în cele mai grele momente ale vieţii m-a purtat El Însuşi pe braţe prin sfinţii Săi, pe care i-a rânduit făcători de minuni şi doctori fără de arginţi tuturor celor care îi cheamă cu credinţă în ajutor.
Am văzut cu ochii mei fapte minunate săvârşite de unii dintre aceşti <> care, deşi mutaţi cu sufletul la cer, n-au uitat de noi cei de pe pământ, ci fie şi-au lăsat trupul îndumnezeit drept altar de închinare izvorâtor de tămăduiri trupeşti şi sufleteşti, fie au lăsat ca prin prăznuirea lor sau prin simpla pomenire a numelui lor, binecredincioşii aflaţi în nevoi, să-şi găsească de îndată izbăvirea. Aş aminti aici pe cei faţă de care nutresc o evlavie mai deosebită datorită grijii lor speciale faţă de noi: Sfântul Mare Mucenic Mina – izbăvitorul de pagube şi aducătorul lucrurilor furate sau pierdute, Sfânta Mare Muceniţa Varvara – patroana copilăriei mele, Sfinţii Mucenici Gurie, Samona şi Aviv (+ 15 nov, Edesa), Sfinţii Rafail, Nicolae şi Irina din Lesbos (+1463; martirizaţi de turci) şi, nu în ultimul rând, SFÂNTUL NECTARIE al Eghinei, grabnic ajutătorul şi aducătorul de blândeţe, pace şi bucurie în case şi în suflete.
Demn de remarcat este faptul că deseori sfinţii ne caută ei pe noi, înainte ca noi să dăm de ei. Aşa s-a întâmplat cu Sfântul Nectarie: “m-a căutat” în anul I de Facultate prin cineva care dorea o traducere succintă a vieţii Sfântului din franceză în română. Atunci auzisem pentru prima dată de acest mare taumaturg dăruit de Dumnezeu grecilor şi întregii lumi. Dar, din păcate, nu l-am pus la inimă. Am luat doar cunoştinţă de existenţa lui şi l-am uitat. Au trebuit să treacă încă 10 ani ca să mă întâlnesc efectiv cu dânsul.
Şi aceasta s-a petrecut pe 19 octombrie 2003, ziua în care am adus-o pe lume pe Daria. Înainte cu câteva ore de a naşte (deşi mai aveam încă o săptămână până la termen), printr-un telefon providenţial, bunele şi grijuliile mele surori mă înştiinţează că Sfântul Nectarie ajută pe toate femeile însărcinate care se roagă lui să nască în mai puţin de o oră. Până în acel moment ştiam despre Sfânt că este vindecător de cancer. Nimic mai mult. Aveam să constat, la scurt timp, că dacă nu-l strigam pe Sfânt în chinurile cumplite ale naşterii, aceasta n-ar fi durat numai 50 minute – spre marea surprindere a mea şi a personalului medical, iar eu nu aş mai fi fost acum în viaţă. Până la orele 22.00 nu am avut nimic, nici o durere. La 22.50 mă aflam deja în faţa miracolului: o fetiţă superbă, cu ten curat rozaliu, blondă, cu ochii albaştri… Nu-mi venea să-mi cred ochilor! I-am pus numele Daria pentru că 9 luni de zile mi-a stăruit în minte numele acestei Sfinte (+19 martie), dar încă pe masa de naştere fiind, nu am rezistat să nu-i făgăduiesc Sfântului Nectarie că dacă Dumnezeu îmi va mai dărui o fetiţă îi voi pune numele lui.
Timpul a trecut …şi în primăvara anului 2005 eram din nou însărcinată. Ce-i drept, aceasta mă luase pe nepregătite. Planurile mele de viitor se îndepărtau unul câte unul, semn că voia lui Dumnezeu era alta. Starea de rău general, greţurile teribile, durerile abdominale m-au îndreptat, vrând-nevrând, spre medicul ginecolog care, în urma unei ecografii, a declarat soţului meu: “Soţia dumneavoastră are o sarcină extrauterină. Trebuie neapărat operată, altfel există riscul ca una din trompe să explodeze, iar doamna să ajungă în stare de şoc la spital. Mâine dimineaţă o voi opera chiar eu. Vă aştept cu o confirmare”. Am rămas cu gura căscată. Nu am putut lua nici o decizie imediată. Şi cum oare aş fi acceptat operaţia când ştiam că aş săvârşi un păcat la fel de mare precum avortul? Am ajuns acasă bântuită de gânduri şi de mustrări de conştiinţă : “Să fie o atenţionare a lui Dumnezeu că nu am primit de la bun început <> cu bucurie, cu linişte, cu recunoştinţă, că m-am întristat, că m-am descurajat? De ce a îngăduit pentru mine această încercare? Sigur, am greşit! Acum ce voi face? Voi avea atâta credinţă încât să merg înainte aşteptând clipa fatală şi lasându-mă cu totul în mâinile Ştiutorului a toate? Te-am mâniat, Doamne, iartă-mă!” – strigam în străfundurile fiinţei mele. Şi mi-am amintit din nou de Sfântul Nectarie. „Îl voi lua ca mijlocitor. El e cel mai potrivit pentru situaţia în care mă aflu. De va voi, va putea preschimba răul în bine…“ – mi-am spus cu o oarecare vioiciune de spirit. M-am aşezat în genunchi şi i-am citit acatistul cu lacrimi, rugându-l stăruitor să-l treacă pe copilaş “pârleazul”, aducându-l în mediul lui propice de dezvoltare. Ce nu e cu putinţă la Dumnezeu? După acest “botez” al conştiinţei m-a împins sufletul să-i făgăduiesc încă o dată că, dacă va decurge totul firesc, copilaşul îi va purta numele, iar minunea o voi propovădui verbal şi în scris ca să cunoască toţi cât de “minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi”. După 48 de ore m-am prezentat cu un bilet de urgenţă la un alt doctor pentru o nouă ecografie. Nu mai aveam cum să stau liniştită acasă. Am intrat cu prioritate, şi, după efectuarea examenului clinic de rigoare, doctorul mi se adresează zâmbind: “Despre ce urgenţă e vorba? Sarcina este absolut normală, la locul ei…Totul e OK”. Am tresărit de uimire… Bătăile inimii mele se armonizau într-un dans înălţător cu bătăile grăbite şi vesele ale micuţei inimioare. Am răsuflat uşurată şi profund mulţumită. Parcă mă întorsesem dintr-o bătălie. Purtam steagul biruinţei obţinute de marele meu binefăcător, Sfântul Nectarie, al cărui nume îmi revenea necontenit pe buze.
A sosit cu paşi repezi şi praznicul Sfântului (9 nov), zi în care am purces spre racla cu părticica din sfintele sale moaşte, adăpostită de Biserica Spitalului TBC din Sibiu. Până în acea zi nu am ştiut că Sibiul are o asemenea avuţie. A avut grijă Sfântul şi de data aceasta să ne cheme la el ca să-l putem “îmbrăţişa” prin rugăciune. Naşterea era programată la sfârşitul lunii, dar mă bucur să cred că Sfinţii Gurie, Samona şi Aviv “s-au înţeles” cu Sfântul Nectarie să aibă şi ei o contribuţie la fericitul eveniment. Am născut chiar de praznicul lor (15 nov), în prima zi a Postului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. La ora 10.00 dimineaţa, când s-au înteţit durerile, m-a sunat sora mea cea mică încredinţându-mă că imediat va începe să citească Acatistul Sfântului Nectarie. La 10.30 punct, când ea a terminat Acatistul, şi-a făcut apariţia “zâna zorilor”, minunata Nectaria, care, printr-un ţipăt unic şi de neuitat, ne dădea de veste că a părăsit întunericul pântecelui matern, dornică de lumina neînseratului soare. Încă nu coborâsem de pe “masa de jertfă” când a trebuit să depun mărturie despre adevăratul nostru Salvamar. “Nectaria sau Nectarina?” – mă întreabă doctorul mirat. “NEC-TA-RIA!” – îi răspund silabisit şi complet epuizată. “Dar ce nume e ăsta? N-am mai auzit…”. Pe moment m-a ispitit gândul să-i dau un răspuns simplu, real şi străin de tainică realitate a comuniunii noastre cu lumea cerească (ex: “în compensarea amărelilor groaznice pe care le-am avut în timpul sarcinii…”), dar conştiinţa nu m-a lăsat: “De la Sfântul Nectarie, care a vindecat-o pe fetiţa mea cea mare de o boală grea şi care m-a ajutat la naştere…” “Cine e? E mort sau viu?” – continuă să mă interogheze uimit doctorul. “Şi una şi alta. E un sfânt al secolului trecut, ale cărui sfinte moaşte se află în insula Eghina din Grecia şi o parte chiar la noi în ţară. A fost profesor, mitropolit, sfânt!…”. “Şi cum comunicaţi: în greacă sau în română? Ştie şi limba română?”. “Ştie toate limbile pământului, domnule doctor!”. “ Ei, lasă-mă! Cum aşa?”. L-am lăsat…, dar în grija Sfântului Nectarie, să-l călăuzească cum ştie el spre adevăr.
Dar să revin la dulcea mea Nectarie, cu câteva remarci: o privesc şi nu mă mai satur. Nu pentru că îi sunt mamă, ci asta o spun toţi cei cu care ne întâlnim. Sper să nu fiu prea îndrăzneaţă dacă afirm că chipul ei are multe în comun cu chipul Sfântului Nectarie: ochii mari, albaştri, extrem de blânzi, sprânceana stângă mai coborâtă decât cea dreaptă, zâmbetul galeş şi suav. “Copiii <> sunt cei mai reuşiţi” – mi-a şoptit odată un preot sibian, tată a 5 copii excepţionali, iar Nectaria a certificat acest lucru. Dumnezeu nu greşeşte niciodată cu noi, dar noi adesea… Dar noi adesea şi iremediabil. Dacă aş fi ascultat de primul glas, aş fi pierdut o comoară mai scumpă decât tot pamântul cu toate bogăţiile lui. Dacă aş fi acceptat condamnabila operaţie şi nu mi-aş fi pus nădejdea în Atotputernicul Dumnezeu, Nectaria acum nu ar mai fi fost. În prezent nu mi-aş mai fi îndulcit văzul, auzul, mintea şi sufletul cu “mierea” îngerească a acestei “albinuţe”, ci m-ar fi aşteptat, fără să ştiu, “cupa” plină de “fiere” a Judecăţii de pe urmă. Slavă Preabunului Dumnezeu, sfinţilor Săi şi îndeosebi Sfântului Nectarie că nu m-au lasat să cad în ispită!
Am amintit mai sus de o altă minune a Sfântului Nectarie şi nu numai a Sfântului Nectarie, ci şi a Sfinţilor Rafail, Nicolae şi Irina: tămăduirea primei noastre fetiţe, Anastasia, diagnosticată de la vârsta de 2 ani cu megadori colon şi constipaţie cronică. Clismele regulate pe care am fost nevoiţi să i le facem tot la 2-3 zile timp de 1 an o înspăimântau şi o aduceau într-o stare critică, cu transpiraţii abundente, tremurături, urlete, lacrimi etc. Supozitoarele cu glicerină nu-şi mai făceau de mult efectul. Pe 27 aprilie 2004 am consultat un medic naturist din Bucureşti, după care am fost şi la racla cu moaştele Sfântului Nectarie de la mânăstirea Radu Vodă. De această dată Dumnezeu ne-a pus credinţa la încercare. Minunea întârzia. Au trecut câteva zile. Eram abătuţi şi nedumeriţi. Am citit de câteva ori, împreună cu fetiţa, Acatistul Sfântului Nectarie şi Paraclisul Sfinţilor Rafail, Nicolae şi Irina. Aflasem de curând că Sfântul Rafail a vindecat o femeie care suferea de constipaţie cronică şi că Sfântul Nectarie “se pricepea” şi la boli intestinale. În marţea luminată, a 3-a zi de Paşti, când sunt sărbătoriţi Sfinţii Rafail, Nicolae şi Irina, Anastasia a făcut la oliţă fără nici o intervenţie din partea noastră. Nici nu apucasem să-i administrăm tratamentul prescris de doctor. Am să redau cu exactitate dialogul pe care Anastasia l-a avut în februarie 2005 cu sora mea cea mică şi pe care l-am notat imediat:
N: – Am auzit că ai facut la oliţă. Vezi că te-au ajutat sfinţii dacă te-ai rugat?
A: – Da! Am visat că a venit la mine şi m-a ajutat să fac şi m-a împins aşa: hmmm!
N: – Cine a venit la tine?
A: – Sfântul Lafail!
N: – Şi cum arăta?
A: – Avea barbă lungă!
N: – Era mic sau înalt?
A: – Înalt!
N: – Şi cum era îmbrăcat?
A: – Ca tati!
(….)
N: – Ia să vedem, care din aceasta icoană?
A: – El! (l-a arătat exact pe Sfântul Rafail).
Se pare că sfinţii lucrează şi “în echipă”. Nu pentru că nu ar fi în stare să se “descurce” individual, ci pentru că le place smerenia, conlucrarea prietenească, intercomuniunea, ca unii ce sunt părtaşi ai Sfintei Treimi – “structura supremei iubiri”.
Şi în anul acesta (2006) Sfântul Nectarie ne-a avut sub oblăduirea sa. În luna iunie ne aflam în staţiunea Govora. Doamna doctor R.I. ne-a primit ca şi cum ne-ar fi cunoscut de când lumea. Asistenta dânsei era însărcinată; mai avea câteva zile şi trebuia să nască. Amabilitatea amândurora ne-a încurajat să orientăm discuţia spre tarâmul duhovnicesc al credinţei. Le-am povestit propria experienţă cu Sfântul Nectarie, sfătuind-o în special pe doamna asistentă să-l cheme în ajutor la naştere. Şi pentru ca să se convingă de cele spuse, le-am dăruit câte o carte cu viaţa, minunile şi Acatistul Sfântului. Apoi am urcat cu fetiţele cele mari la ultimul etaj. În ziua aceea mai aveam de făcut încă o procedură. Dar înainte de a o finaliza, din ispita şi răutatea diavolului care n-a suportat propovăduirea noastră, fetiţele au ieşit cu un minut mai repede. Am auzit în curând ţipete şi inima mi-a fost cuprinsă de nelinişte. Presimţeam că s-a întâmplat ceva rău. Când am coborât, Daria se afla în braţele unei femei care împreună cu doamna doctor R.I. ne-au spus, speriate, că fetiţa a alunecat pe scări şi s-a rostogolit de sus până la parter întocmai “ca un dovleac” şi, spre marea lor surprindere, n-a păţit nimic. Eu însămi am pipăit-o, am scuturat-o, am întors-o “pe toate părţile”: nici o lovitură, nici o vânătaie. Când am părăsit incinta spitalului, a început să zburde ca de obicei. Am ajuns în parc ca să ne întâlnim cu mama, care o avea în grijă pe Nectaria. Şi mama era oarecum tulburată. Ce se întâmplase? În acelaşi timp în care Daria căzuse, în căruciorul în care dormea Nectaria era gata-gata să intre o maşină care virase foarte aproape de banca pe care stătea mama. Câţiva centimetri în plus şi accidentul era inevitabil. Ne-a păzit însă Sfântul Nectarie, drept mulţumire….
Şi încă ceva foarte important: 7 luni de zile Nectaria nu dormea noaptea, iar ziua dormea doar 15-20 de minute. I-am administrat şi Romergan, dar degeaba. Căpătasem o oboseală cronică, vecină cu nebunia. Nu ştiam ce are. Mă scula din oră-n ora, certându-mă parcă… Cauza? Am făgăduit CEVA şi nu m-am ţinut de cuvânt, amânând în permanenţă din diverse motive. În momentul în care am început să scriu, Nectaria a început să doarmă. Concluzia? FĂGĂDUINŢELE FĂCUTE SFINŢILOR TREBUIESC ÎNDEPLINITE IMEDIAT, altfel apar atenţionările.
Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale! Amin.